Unde esueaza capitalismul

De cateva luni tot aman acest articol, amanand tratarea acestui subiect din varii motive. Nu am fost niciodata foarte interesat de doctrinele politice, punand mai mult pret pe eficacitatea masurilor luate de un guvern decat pe dogma din spatele acestor masuri pentru ca mereu am considerat ca gandirea dogmatica este gresita datorita inflexibilitatii ei. Din punctul meu de vedere o doctrina politica e buna atata timp cat este eficienta in rezolvarea problemelor societatii, atunci cand o problema nu isi gaseste rezolvarea in cadrul unei anumite doctrine atunci trebuie cautata rezolvarea in alta doctrina. Nu conteaza daca rezolvarea problemei este de sorginte comunista sau fascista, socialista sau capitalista, respingerea unei solutii doar pentru ca apartine unei doctine antipatice e precum aruncarea albiei cu copil cu tot.
De curand am descoperit inca o doctrina politica, spre rusinea mea la o varsta destul de inaintata, si anume libertarianismul cu cele doua forme ale sale, libertarianismul socialist si cel capitalist iar in variantele extreme anarho-socialism si anarho-capitalism, dar cel mai tare mi-a sarit in ochi anarho-capitalismul. Libertarianismul are ca idee centrala libertatea individului, nu a cetateanului ci a individului. De ce a nu a cetateanului ci a individului? Pentru ca cetatenia implica existenta existenta unei entitati foarte, foarte, foarte hulita, nedorita, urata din tot sufletul (chiar si al acelora care nu poseda suflet), adica statul. Statul in doctrina libertariana este raul suprem, sursa tuturor relelor.
In acest articol ma voi limita la critica libertarianimului capitalist si a anarho-capitalismului, despre socialism intr-un articol viitor.
Asadar, dupa cum spuneam, in viziunea libertariana statul e raul cel mai rau, cu cat mai puternic cu atat mai rau,  in unele curente libertariene e un rau necesar totusi dar care ar face bine sa ramana rahitic, iar in altele staul e bun doar daca dispare. Primele curente reprezinta minarhismul, categoria a doua reprezinta anarhismul. Statul minimal, conform minarhismului, are ca singur scop implementarea Legii Supreme, adica legea pietei, legea cererii si ofertei. Anarhismul merge un pas mai in fata, legea cererii si ofertei nu are nevoie de implementare, se impune singura prin propriile mijloace. Dogma principala a libertarianismului capitalist este "capitalismul functioneaza oriunde, oricand si oricum".
Aceasta dogma o atac acum. Legea cererii si ofertei nu are cum sa fie universal valabila, aplicabila in tot spectrul de activitati umane asa cum nici legea lui Newton nu e universal valabila nefiind aplicabila decat pentru viteze considerabil mai mici decat viteza luminii. Dar asa limitata cum e ea ne da rezultatele corecte atata timp cat suntem in domeniul de aplicabilitate. Similar, capitalismul functioneaza in domeniul sau de aplicabilitate, functioneaza acolo unde exista cerere si oferta.
Unde esueaza capitalismul?
Aici:

Cine ar investi 9 miliarde de euro intr-un accelerator de particule unde sa se faca cercetari probabil fara aplicatii practice, cel putin nu in timp util pentru amortizarea costurilor?
Cine ar cheltui miliarde pentru a trimite un om pe Luna doar pentru a-si lasa urmele in praful selenar?
De ce ar plati un investitor un astronom sa se uite la stele?
Dar un arheolog? Un matematician cine ar plati pentru aflarea celui mai mare numar prim?
Raspunsul e nimeni! Toate aceste activitati sunt neprofitabile din punct de vedere economic si nimeni nu va investi in ele. De asta nu vedem misiuni private spre Luna sau spre Marte, companii care sa sape prin jungla dupa ruine mayase sau trimitand paleontologi la dezgropat dinozaui in  Gobi. Poate aceste companii private  investesc milioane de euro in inbunatatirea aparatului de ras darnu in telescoape astronomice.
Da, imi doresc un stat minimal in ecomomie dar vreau unul maximal in cecertare pentru ca in cercetare capitalismul esueaza.