Moralitatea obiectiva

De prea multe ori am auzit ca un om nu poate avea valori etice fara o credinta in Dumnezeu prin urmare un ateu fiind amoral in cel mai bun caz si imoral in cel mai rau. Dar, daca e asa cum se face ca ateii sunt oameni cat se poate de normali din punct de vedere al eticii, fura la fel de mult pe cat credinciosii, ucid la fel de mult precum ei, violeaza la fel de mult, beau, fumeaza se drogheaza in aceiasi masura, isi cresc copii la fel de bine, asadar unde e lipsa valorilor etice?! Raspunsul teologic la acesta intrebare este ca Dumnezeu a sadit in om valorile etice. Baza teologica pentru aceasta pozitie este pentru crestinism (catolic si ortodox, cultele protestante au o gama foarte larga de pozitii in aceasta problema si nu am nici timp nici chef sa le enumar pe toate) Romani 2:14-15

14.Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,

15.Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,

Azi pe feisbuc am dat peste urmatorul post:

Adriana: In opinia mea un om fara credinta in Dumnezeu nu poate avea valori etice. Omul este creat de catre Dumnezeu. Omul fiind creatura este limitat si imperfect iar Dumnezeu care este Creatorul este perfect si infinit.

Un crestin nu poate afirma despre un ateu ca nu ar avea valori etice pentru ca isi contrazice propria religie. Toti avem sadit in fiinta noastra samanta moralitatii care poate sa dea rod sau nu, poate duce la fapte bune sau rele, la o viata plina de virtute sau nu. Din punct de vedere teologic cretin credinta nu este necesara pentru a face bine asa cum nu este necesara lipsa credintei pentru a face rau. In aceasta privinta sunt absolut de acord cu dogma crestina, toti oamenii au capacitatea de a distige binele de rau, capacitate inascuta inscrisa in instinctele noastre. Dar daca toti avem aceasta capacitate inascuta de a distinge intre bine si rau de ce unii fac rau si altii fac bine, de ce alegem intr-o directie sau alta?

Raspunsul sta in relativitatea binelui, cea ce e bine pentru mine poate ca nu e bine pentru cel de langa mine, eu incercand sa fac bine o sa fac rau altuia. Dar, contra opiniilor unora, faptul ca binele sau raul sunt relative nu inseamna ca trebuie sa ne abtinem de la emite judecati asupra actiunilor altora pentru ca nu avem criterii obiective de evaluare. Chiar daca binele si raul sunt notiuni relative metoda de discernere a raului este obiectiva. Bine este cea ce ne creaza o stare de confort si raul este cea ce ne creaza o stare de disconfort (material, fizic, emotional etc). Avand acest criteriu in minte putem judeca obiectiv actiunile altor persoane in termeni de etica. Instinctiv cand vedem o persoana ca sufera consideram acest lucru un rau si cautam sa minimalizam suferinta, reducand raul, sau sa facem bine aducand acea persoana intr-o stare de confort.

Este rau ca un parinte isi bate copilul? Bineinteles ca e rau, ii produce suferinta. Este rau cand acelasi parinte in loc de bataie ii opreste televizorul si il trimite la teme? Bineinteles ca acel copil sufera dar suferinta produsa este mai mica decat posibila suferinta pe care acel copil o va simti cand va fi mai mare si va ajunge pe drumuri, deci e un rau acceptabil. Exemplele pot continua la nesfarsit, ce e important e ca avem o baza rationala pentru a face judecati in domeniul eticii, nu e nevoie de porunci divine, eterne si imuabile care sa ne ghideze viata, e suficient sa gandim. Poate o dam in bara uneori, poate ca facem un rau crezand ca facem un bine dar asta nu e din cauza ca suntem incapabili sa facem bine in absenta unui Tatic Ceresc, pur si simplu alegem gresit pentru ca ne calculam gresit sansele si beneficiile viitoare.

La subiect, Sam Harris vorbeste despre cum poate fi evaluata moralitatea in termeni obiectivi, stiintifici.


PS. Are subtitrare in limba romana